2 Există un regim de proprietate matrimonială prevăzut de lege şi dacă da, care sunt prevederile acestuia?
2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?
Principiul comunităţii de bunuri nu se aplică în dreptul irlandez, iar bunurile deţinute de fiecare dintre soţi înainte de căsătorie sau dobândite de unul dintre soţi în timpul căsătoriei rămân proprietatea soţului respectiv. În vreme ce nu există un drept automat la o cotă din proprietatea celuilalt soţ, în momentul separării şi/sau divorţului soţul care nu deţine acele bunuri poate pretinde dreptul la o parte din bunurile sau la toate bunurile deţinute în mod legal de către celălalt soţ, în virtutea faptului că această cerere este înaintată în interesul actului de justiţie ( secţiunea 16 alin. (5) din Codul Familiei 1995 şi secţiunea 20 alin. (5) din Codul Familiei (Divorţul) 1996 ), în lumina circumstanţelor căsătoriei şi a influenţei hotărârii de separare/divorţ ( secţiunea 16 alin. (2) lit. (a)-(l) din Codul Familiei 1995 şi secţiunea 20 alin. (2) lit. (a)-(l) din Codul Familiei (Divorţul) 1996 ).
2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor
Nu există astfel de raţionamente juridice.
2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?
Soţii nu au obligaţia legală de a alcătui un inventar al bunurilor la încheierea căsătoriei. Cu toate acestea, la înaintarea cererii de pronunţare a hotărârii de separare de drept sau de divorţ cu măsuri suplimentare compensatorii asociate, ambele părţi trebuie să prezinte o declaraţie de avere pe proprie răspundere, în care să furnizeze informaţii privind bunurile, veniturile, obligaţiile, datoriile şi drepturile de pensie pe care le deţin (a se vedea Ordonanţa 59, regula 4 din Regulamentul de Procedură al Tribunalului Districtual (Circuit Court Rules) 2001 şi Ordonanţa 70A din Regulamentul de Procedură al Instanţelor Superioare (Rules of the Superior Courts) 1997 ).
2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?
Pe durata unei căsătorii desfăşurate în mod valid, fiecare soţ este responsabil pentru administrarea proprietăţii sale şi nu necesită consimţământul celuilalt soţ pentru administrarea sau înstrăinarea acesteia. Locuinţa familiei celor două părţi, astfel cum este definită de secţiunea 2 alin. (1) din Legea privind protejarea locuinţei familiale din 1976 , cu modificările aduse de secţiunea 54 alin. (1) din Codul Familiei din 1995, beneficiază de o protecţie specială conform dreptului irlandez. Chiar dacă locuinţa familiei este deţinută doar de unul dintre soţi, soţul care deţine dreptul legal de proprietate nu are voie să transfere locuinţa familiei sau să greveze cu sarcini locuinţa familiei fără consimţământul scris al soţului neproprietar ( secţiunea 3 alin. (1) Legea privind protejarea locuinţei familiale 1976 ). În cazul în care soţul proprietar realizează transferul fără consimţământul celuilalt soţ, presupusul transfer va fi nul ( secţiunea 3 alin. (1) din Legea privind protejarea locuinţei familiale 1976 ). Cu toate acestea, nu se va considera un transfer drept nul doar în lumina cerinţei menţionate privind exprimarea consimţământului, dacă transferul este efectuat către un cumpărător contra valorii integrale, fără înştiinţare ( secţiunea 3 alin. (3) lit. (a) din Legea privind protejarea locuinţei familiale 1976 ).
2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?
Nu există astfel de operaţiuni.
2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?
Fiecare soţ este responsabil pentru propriile datorii asumate în timpul căsătoriei, cu excepţia cazului când s-a convenit altfel.
