9 Care este autoritatea competentă în situaţii de conflict sau alte aspecte legale?

Competența internațională aparține instanțelor de judecată din Cehia în procedurile de divorț (precum și în procedurile de declarare a nulității ori a existenței valabile sau nu a unei căsătorii) dacă cel puţin unul dintre soţi este cetăţean al Republicii Cehe sau dacă pârâtul are reședința obișnuită în Republica Cehă. Dacă niciunul dintre soţi nu este cetăţean ceh, și dacă pârâtul nu are reședința obișnuită în Republica Cehă sau în alt stat membru al Uniunii Europene și dacă el/ea nu este cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene și nici nu are domiciliul în Regatul Unit sau în Irlanda, atunci instanţele de judecată din Cehia sunt competente dacă:

  • ambii soţi au avut reşedinţa în Republica Cehă şi reclamantul încă mai are reședința sa obișnuită în Republica Cehă,
  • reclamantul are reședința sa obișnuită în Republica Cehă și celălalt soț s-a alăturat acțiunii sau
  • reclamantul are reședința sa obișnuită în Republica Cehă și a avut această reședință cel puțin un an înainte de intentarea acțiunii.

(Art. 47 din Legea privind dreptul internațional privat)

Competența de a hotărî asupra drepturilor reale referitoare la bunurile aflate în Republica Cehă aparține exclusiv instanțelor cehe sau altor autorități publice competente din Cehia (art. 68 din Legea privind dreptul internațional privat). Competența instanțelor din Cehia în procedurile succesorale intervine atunci când în momentul morții, testatorul și-a avut reședința obișnuită în Cehia (Art. 74 din Legea privind dreptul internațional privat).

În ceea ce privește procedurile privind regimurile matrimoniale (inclusiv lichidarea comunității de bunuri a soților în urma divorțului) autoritatea competentă este judecătoria districtuală care a pronunţat divorţul soţilor, pe a cărei rază s-a aflat ultima reşedinţă comună a soţilor în Republica Cehă, dacă cel puțin unul dintre soți mai domiciliază pe raza acestei judecătorii. Pentru situaţia în care nu există instanţa menţionată, autoritatea competentă este judecătoria cu jurisdicție generală (de. ex. judecătoria de pe raza de domiciliu) a soțului care nu a introdus acțiunea de începere a procedurilor. În cazul în care nu există o astfel de judecătorie, autoritatea competentă este judecătoria cu jurisdicție generală a soțului care a introdus acțiunea de începere a procedurilor (Art. 373 și 383 din Legea nr. 292/2013 Col. Privind Proceduri Judiciare Speciale). În cazul în care nu există nicio legătură cu procesul de divorț, autoritatea competentă este:

  • judecătoria de primă instanţă pe raza căreia se află reşedinţa pârâtului, sau
  • dacă se vizează o proprietate imobiliară, judecătoria de primă instanţă pe a cărei rază se află proprietatea, sau
  • dacă împărţirea bunurilor se produce în cadrul procedurilor succesorale, judecătoria de primă instanţă pe raza căreia se desfăşoară procedura succesorală (art. 88 din Codul de Procedură Civilă).