5 Care sunt consecinţele procedurii de divorţ/separare?
Separarea şi divorţul au drept consecinţă încetarea regimului matrimonial (art. 191 CC).
5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?
În cazul dizolvării regimului comunităţii legale , bunurile şi obligaţiile vor fi împărţite în mod egal, după achitarea rambursărilor sau plăţilor scadente (art. 191 ş.u. CC, a se vedea şi 5.3.). Bunurile comune rămase vor face obiectul prevederilor aplicabile în mod normal proprietăţii comune în devălmăşie (coproprietăţii). Dacă soţii nu pot ajunge la un consens privind împărţirea bunurilor comune, partajul va fi stabilit de judecător. Dacă nu se demonstrează contrariul, bunurile mobile vor fi considerate ca făcând parte din bunurile comune (art. 195 CC). Luând în considerare nevoile copiilor şi custodia acestora, judecătorul poate stabili un drept de uzufruct în favoarea oricăruia dintre soţi asupra unei părţi din proprietatea care aparţine celuilalt soţ (Art. 194 CC).
În cazul încetării regimului comunităţii convenţionale (a se vedea 3.1.), se vor aplica reglementările susmenţionate privind regimul comunităţii legale, având în vedere totodată eventualele derogări stipulate de soţi.
În cazul dizolvării regimului separaţiei de bunuri (a se vedea 3.1.), bunurile fac în continuare obiectul prevederilor aplicabile în mod normal proprietăţii.
Fondul patrimonial (a se vedea 3.1.) va înceta odată cu anularea sau desfacerea căsătoriei. Dacă există copii minori, fondul va continua până când cel mai mic dintre copii va atinge vârsta majoratului iar judecătorul va putea atribui o parte din bunurile cuprinse de fond copiilor minori, fie spre folosinţă, fie în proprietate (art. 171 CC).
5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?
Răspunderea pentru datoriile decurgând din regimul comunităţii de bunuri nu suportă nicio modificare dacă regimul în cauză încetează.
5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?
5.3.1. În cazul în care există un excedent de bunuri comune:
- Pretenţia la plată compensatorie este realizată în numerar sau în natură?
- Care este modalitatea prin care se estimează valoarea plăţii compensatorii?
- Care este valoarea plăţii compensatorii?
- Care este termenul de prescriere al pretenţiei?
Dreptul italian nu prevede regimul comunităţii/participării la achiziţii.
5.3.2. În alte situaţii (exceptând excedent de bunuri comune)?
În cazul regimului comunităţii de bunuri, fiecare soţ trebuie să ramburseze în beneficiul proprietăţii comune acele sume pe care le-a cheltuit din proprietatea comună şi care nu au fost folosite pentru satisfacerea obligaţiilor comune. Fiecare soţ poate solicita rambursarea sumelor care au fost cheltuite din proprietatea sa personală în folosul proprietăţii comune (art. 192 CC).