2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?

Regimul matrimonial legal este cel al comunităţii de bunuri (art. 159 din Codul Civil Italian (CC)).

Comunitatea legală prevede existenţa bunurilor comune, bunurilor proprii şi bunurilor comune ulterioare.

Bunurile dobândite de soţi după căsătorie, indiferent dacă sunt dobândite în mod individual sau împreună, fac parte din bunurile comune, cu excepţia bunurilor proprii şi bunurilor care sunt incluse în comunitatea de bunuri ulterioară (art. 177 CC).

Următoarele bunuri sunt bunuri proprii:

• a. bunurile dobândite înainte de căsătorie sau de adoptarea regimului comunităţii de bunuri;
• b. bunurile dobândite după căsătorie, fie sub formă de donaţie, fie sub formă de moştenire, cu excepţia cazului când s-a specificat în înscrisul autentic de donaţie sau în testament că bunurile vor fi incluse în comunitatea de bunuri;
• c. bunurile de uz strict personal ale unui soţ şi accesoriile aferente;
• d. bunurile necesare unui soţ pentru desfăşurarea activităţii sale profesionale;
• e. bunurile primite sub formă de despăgubiri pentru prejudicii, precum şi orice pensie acordată în virtutea pierderii parţiale sau totale a capacităţii de muncă;
• f. bunurile dobândite contra preţului de transfer al bunurilor de mai sus sau prin schimb cu bunurile de mai sus, cu condiţia ca acest lucru să se precizeze în mod explicit la momentul achiziţiei.

Pentru orice bunuri menţionate la literele c), d), f) de mai sus, dacă bunurile sunt imobile sau mobile şi înscrise în registrul specific al proprietăţilor şi au fost dobândite după încheierea căsătoriei, pentru a putea fi excluse dintre bunurile comune, excluderea trebuie declarată în actul de achiziţie în prezenţa celuilalt soţ (art. 179 CC).

Următoarele vor fi considerate bunuri comune ulterioare:

• fructele bunurilor proprii ale unui soţ şi veniturile încasate din activităţile individuale ale unui soţ, cu condiţia ca acestea să existe încă la momentul dizolvării comunităţii (art. 177 lit. b) şi c) CC);
• bunurile destinate funcţionării unei întreprinderi aparţinând unuia dintre soţi dacă întreprinderea a fost înfiinţată după încheierea căsătoriei şi totodată profiturile unei întreprinderi înfiinţate înainte de căsătorie, cu condiţia ca acestea să existe încă la momentul dizolvării comunităţii (art. 178 CC).

Comunitatea ulterioară se aplică doar în momentul dizolvării comunităţii de bunuri şi, în funcţie de interpretarea doctrinară dominantă, nu denotă o co-proprietate efectivă asupra bunurilor sau drepturilor, ci doar dreptul de creanţă al unui soţ imputabil celuilalt soţ (proprietarul) asupra unei jumătăţi valoarea proprietăţii. În cazul în care nu se ajunge la un consens privind această valoare, va fi stabilită de către judecător.

DIn punctul de vedere al dreptului succesoral, aceasta reprezintă o datorie a soţului decedat care trebuie plătită către soţul supravieţuitor.

2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor

Dacă nu se demonstrează contrariul, bunurile mobile vor fi considerate ca făcând parte din bunurile comune (art. 195 CC).

2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?

Soţii nu au obligaţia de a alcătui un inventar al bunurilor.

2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?

Bunurile comune pot fi administrate individual de către soţi.

Cu toate acestea, realizarea actelor de administrare extraordinară şi încheierea contractelor prin care se conferă sau se obţin titluri personale de folosinţă fac parte din responsabilitatea solidară a ambilor soţi. Totodată, competenţa de reprezentare în cadrul procedurilor judiciare pentru acţiunile aferente aparţine în mod solidar ambilor soţi (art. 180 CC).

În cazul bunurilor mobile sau imobile înscrise într-un registru public, orice act de înstrăinare (vânzare etc.) care nu dispune de consimţământul necesar al celeilalte părţi, atunci când este cazul, poate fi anulat iar soţul al cărui consimţământ a fost necesar poate intenta un proces în termen de un an de la data la care a luat cunoştinţă de actul respectiv şi indiferent de caz în termen de un an de la data înscrierii; în orice alt caz, soţul care a acţionat fără consimţământul celuilalt soţ trebuie, la solicitarea celui din urmă, să readucă bunurile comune la stadiul în care erau înainte de executarea actului sau, dacă este imposibil, să plătească suma echivalentă (art. 184 CC).

Niciunul dintre soţi nu poate să înstrăineze partea sa din bunurile comune înainte de încetarea regimului comunităţii de bunuri.

În cazul în care unul dintre soţi refuză să îşi dea consimţământul sau este absent sau împiedicat în orice alt fel, celălalt soţ poate primi autorizarea din partea judecătorului în vederea desfăşurării acţiunilor necesare (art. 181 şi 182 CC). În plus, judecătorul poate exclude pe unul dintre soţi de la administrarea bunurilor dacă acesta s-a dovedit a fi un slab administrator (art. 183 CC). În cazul dizabilităţii absolute sau relative a unuia dintre soţi sau în cazul administrării deficiente de către unul dintre soţi, judecătorul poate hotărî separarea judiciară a bunurilor, ceea ce constituie unul dintre motivele încetăriii regimului comunităţii de bunuri (art. 193 CC).

În ceea ce priveşte bunurile proprii şi bunurile comune ulterioare, proprietarul va putea desfăşura singur toate activităţile de administrare şi de înstrăinare (art. 185 CC).

Nu există dispoziţii legale speciale cu privire la locuinţa conjugală, sau la o protecţie specifică a soţului neproprietar.

2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?

Activităţile obişnuite de administrare a bunurilor comune pot fi desfăşurate separat de oricare dintre soţi (art. 180 CC). Pentru obligaţiile contractate în interesul familiei, chiar dacă au fost contractate de un singur soţ separat, se va răspunde cu bunurile comune (art. 186 CC).

2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?

Atunci când creditorii nu îşi pot satisface integral creanţele din bunurile proprii, se va răspunde cu bunurile comune, până la valoarea corespunzătoare a cotei soţului debitor, pentru orice datorii contractate după căsătorie de unul dintre soţi în cadrul unor activităţi care le depăşesc pe cele obişnuite de administrare, fără a avea consimţământul celeilalte părţi (art. 189 CC).

Creditorii personali ai unuia dintre soţi, chiar dacă datoria a fost asumată înainte de căsătorie, pot obţine satisfacerea creanţelor lor din bunurile comune, până la concurenţa valorii corespunzătoare cotei soţului debitor. În cazul datoriilor negarantate, creditorii comunităţii au întâietate faţă de creditorii personali ai unui soţ (art. 189 CC).

Creditorii datoriilor aferente bunurilor comune îşi pot revendica în subsidiar dreptul asupra bunurilor proprii ale fiecăruia dintre soţi, până la jumătate din creanţă, atunci când bunurile comune se dovedesc insuficiente (art. 190 CC).

Print this topic

back to top