2 Există un regim de proprietate matrimonială prevăzut de lege şi dacă da, care sunt prevederile acestuia?
2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?
Regimul juridic matrimonial al bunurilor este regimul comunităţii de bunuri ulterioare. Acesta este reglementat de Codul căsătoriei (1987:230) (ÄktB). Fiecare soţ deţine propria sa proprietate, indiferent dacă aceasta a fost dobândită înainte de căsătorie sau în timpul căsătoriei, şi răspunde pentru propriile datorii faţă de creditori (ÄktB 1:3). În acelaşi timp, însă, fiecare soţ are un drept matrimonial care îi conferă dreptul de a pretinde jumătate din valoarea netă a bunurilor matrimoniale la desfacerea căsătoriei. Drepturile matrimoniale nu sunt identice, prin urmare, cu drepturile de proprietate. Tot ceea ce nu este bun propriu este bun matrimonial ( ÄktB 7:1). Bunurile pot fi proprii ca urmare a încheierii unei convenţii matrimoniale sau a unei condiţii impuse de un terţ, cum ar fi prin testament (ÄktB 7:2).
2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor
Bunurile soţilor sunt bunuri matrimoniale, dacă nu s-a stipulat altfel.
2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?
La momentul înaintării cererii de divorţ, în măsura în care este necesar, bunurile şi obligaţiile fiecăruia dintre soţi sunt înregistrate în starea în care erau la data înaintării cererii. În cazul în care căsătoria este desfăcută ca urmare a decesului unuia dintre soţi, este necesară, de asemenea, inventarierea bunurilor şi obligaţiilor. Dacă inventarierea patrimoniului este necesară, instanţa de judecată va împuternici un ofiţer local de stare civilă în acest scop (ÄktB Capitolul 17). Este important de reţinut că dreptul suedez nu prevede înregistrarea bunurilor soţilor la momentul încheierii căsătoriei.
2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?
Fiecare soţ are libertatea de a înstrăina bunurile sale. Consimţământul celuilalt soţ poate fi însă solicitat la înstrăinarea locuinţei comune a soţilor şi a bunurilor din gospodărie, precum şi la înstrăinarea bunurilor imobile în general. Aceste restricţii sunt specificate în ÄktB 7:5 şi înseamnă, în principiu, că se poate solicita consimţământul unui soţ la ipotecarea, gajarea, închirierea şi vânzarea unei proprietăţi, fie că este vorba despre un bun matrimonial sau propriu al celuilalt soţ. Consecinţele legale ale înstrăinării cu încălcarea restricţiilor specificate în ÄktB 7:5 sunt stabilite în ÄktB 7:8-9. Pe scurt, se poate spune că un act juridic încheiat cu încălcarea restricţiilor nu este valid şi, ca regulă generală, proprietatea este înapoiată posesorului iniţial. Proprietarul poate, însă, solicita în faţa unui tribunal dreptul de a înstrăina un anumit bun fără consimţământul celuilalt soţ (ÄktB 7:8). Mai mult, dacă s-a înaintat o cerere de divorţ (aşa-numita perioadă critică) fiecare soţ se supune unei obligaţii de răspundere pentru modul în care acţionează în raport cu bunurile şi obligaţiile care vor fi incluse la partaj (ÄktB 9:2-3). În scopul protejării dreptului unui soţ în momentul partajării bunurilor, instanţa de judecată poate, la solicitarea unuia dintre soţi, să decidă să retragă dreptul celuilalt soţ de a folosi anumite bunuri (în suedeză: särskild förvaltning) (ÄktB 9:8), până la finalizarea partajului.
2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?
Actele juridice încheiate de unul dintre soţi nu sunt angajante şi pentru celălalt soţ. Fiecare soţ este proprietarul bunurilor sale şi răspunde pentru propriile sale datorii. Responsabilitatea solidară pentru datorii se naşte numai dacă ambii soţi au contractat împreună datoriile respective.
2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?
Soţii sunt responsabili pentru propriile datorii, indiferent dacă acestea sunt legate de bunurile proprii sau de bunurile matrimoniale. Bunurile unui soţ - indiferent dacă sunt bunuri matrimoniale sau bunuri proprii - pot fi utilizate pentru a stinge datoriile contractate sau pentru a stinge datoriile ambilor soţi, cu condiţia ca soţii să îşi fi asumat împreună obligaţia respectivă, fiind prin urmare responsabili în mod solidar şi individual.
