5 Care sunt consecinţele procedurii de divorţ/separare?
5.1. Care este modalitatea prin care se vor împărţi bunurile (drepturile reale)?
În absenţa unui contract care să stabilească contrariul, principiul separării bunurilor rămâne în vigoare până la divorţ (pentru contractele prenupţiale, care intră în vigoare din momentul divorţului, a se vedea punctul 3.1.). Soţii pot diviza proprietatea matrimonială de uz zilnic şi economiile matrimoniale prin intermediul unui contract sau prin completarea unei cereri - în termen de un an de la pronunţarea divorţului - pentru o decizie a instanţei (§§ 85, 95 EheG).
Proprietatea matrimonială de uz zilnic şi economiile matrimoniale fac subiectul divizării (§ 81 Abs 1 EheG). „Proprietatea matrimonială de uz zilnic“ reprezintă toate bunurile fizice, utilizate de ambii soţi pe parcursul convieţuirii matrimoniale (§ 81 para 2 EheG). Aceasta include de asemenea reşedinţa matrimonială şi conţinutul acesteia. Drepturile pot forma, de asemenea, parte a proprietăţii matrimoniale de uz zilnic (drepturile reale asupra bunurilor imobile) (§ 86 para 1 EheG). „Economiile matrimoniale“ reprezintă economiile sau bunurile pe care soţii le-au acumulat pe parcursul convieţuirii matrimoniale şi care sunt, de obicei, intenţionate realizării (§ 81 para 3 EheG).
Sunt exceptate de la divizare bunurile pe care unul dintre soţi le-a adus în căsătorie, le-a dobândit în urma decesului sau pe care el/ea le-a primit ca donaţie de la terţe persoane, bunuri care deservesc uzul personal al unuia dintre soţi, în mod individual, sau exercitării ocupaţiei lui/ei, precum şi bunuri care aparţin unei societăţi sau sunt părţi sociale/acţiuni ale unei societăţi, cu condiţia ca acestea să nu reprezinte doar investiţii (§ 82 EheG). Reşedinţa matrimonială şi conţinutul acesteia sunt - chiar dacă unul dintre soţi le-a adus în căsătorie sau le-a moştenit sau le-a primit drept donaţie - incluse în cazul în care soţii sunt de acord cu acest lucru, în cazul în care unul dintre soţi este dependent de utilizarea acestora continuă pentru a-şi asigura necesităţile vieţii curente sau în cazul în care un minor (copil comun) necesită utilizarea acestora continuă (§ 82 para 2 EheG). Includerea reşedinţei matrimoniale în acţiunea de divizare, în conformitate cu punctul 82 alin 2 poate fi exclusă prin intermediul unui acord încheiat între soţi (§ 87 para 1 EheG).
Proprietatea care face obiectul divizării va fi împărţită în mod echitabil. În acest sens, calitatea şi gradul de contribuţie al fiecărui soţ la dobândirea proprietăţii şi bunăstarea copiilor vor fi luate în considerare (§ 83 para 1 EheG).
În cazul în care soţii au încheiat un contract de căsătorie şi bunurile care fac parte din bunurile comune nu fac obiectul divizării conform §§ 81et seq EheG, efectele acestuia, în absenţa unui alt contract, depinde de vina soţilor cu privire la acţiunea de divorţ. În cazul în care nu se poate stabili gradul de vină, fiecărui soţ îi va reveni ceea ce el sau ea a adus în căsătorie. În cazul în care vina unuia dintre soţi este mai preponderentă, celălalt partener poate alege fie anularea contractului de căsătorie, fie o divizare egală (50% - 50%), aferentă situaţiei de deces a unuia dintre soţi (§ 1266 ABGB). Dreptul care decurge dintr-un contract de moştenire rămâne neafectat, în favoarea partenerului fără vină(§ 1266 ABGB).
5.2. Cine este persoana responsabilă pentru datoriile existente după procedura de divorţ/separare?
Datoriile care sunt strâns corelate de proprietatea matrimonială de uz zilnic sau de economiile matrimoniale sau care sunt corelate de cheltuielile aferente vieţii matrimoniale vor fi evaluate în divizarea (§ 81 para 1 EheG)(§ 83 para 1 EheG). În cazul în care nu există niciun fel de contract încheiat între soţi cu privire la acest aspect, instanţa poate decide care este partenerul din relaţia internă, responsabil cu plata datoriilor (§ 92 EheG).
5.3. Este îndreptăţit vreunul din soţi să pretindă o plată compensatorie?
Divizarea se va face, în primul rând, prin intermediul repartizării bunurilor. Numai în cazul în care este imposibilă obţinerea unui rezultat corect prin această metodă, instanţa poate decide o plată compensatorie către partea defavorizată (§ 94 para 1 EheG).
