1 Care este legea aplicabilă?
1.1. Care este legea care se aplică în cazul proprietăţii matrimoniale? Care sunt criteriile/regulile folosite pentru a stabili legea aplicabilă? Care sunt convenţiile internaţionale care trebuie respectate cu privire la anumite ţări?
Pentru căsătoriile efectuate până la 28 ianuarie 2019, se aplică normele naționale belgiene. Dacă soții nu au făcut o alegere de drept, proprietatea matrimonială este reglementată de legea statului pe teritoriul căruia ambii soți, după oficierea căsătoriei, au stabilit primul loc de reședință comun. În cazul în care soții nu au un loc comun de reședință în același stat, legea aplicabilă este cea a statului în care ambii soți au deținut cetățenie la oficierea căsătoriei. În celelalte cazuri, legea aplicabilă este cea a statului pe teritoriul căruia a fost oficiată căsătoria (art. 51 din Codul de Drept Internațional Privat , denumit în continuare Codul D.I.P). Nu există convenții internaționale care trebuie respectate cu privire la anumite țări.
Ca urmare a adoptării Regulamentului European (EU) 2016/1103 din 24 iunie 2016, se aplică noi reguli pentru stabilirea legislației incidente tuturor căsătoriilor contractate începând cu data de 29 ianuarie 2019 și căsătoriilor contractate înainte de data intrării în vigoare, în situația în care soții au ales legislația aplicabilă regimului lor matrimonial începând cu data de 29 ianuarie 2019.
Dacă se optează pentru a nu alege legislația aplicabilă, Art. 26 stabilește ordinea de prioritate a factorilor în funcție de care se stabilește legislația aplicabilă, după cum urmează.
- prima reședință obișnuită comună a soților după încheierea căsătoriei.
- dacă acest factor nu se aplică, naționalitatea comună a soților la momentul încheierii căsătoriei. Acest criteriu nu poate fi utilizat în situația în care soții au mai multe naționalități comune.
- dacă acest factor nu se aplică, legea statului cu care cei doi soți au cea mai apropiată legătură comună la momentul încheierii căsătoriei.
Prin derogare de la cele de mai sus și cu condiția ca unul dintre soți să solicite acest lucru, autoritatea judiciară competentă poate stabili aplicabilitatea legii unui alt stat decât cel în care cei doi soți și-au avut prima reședință obișnuită comună după contractarea căsătoriei (Art. 22.3).
1.2. Au soţii posibilitatea de a alege legea aplicabilă? Dacă da, care sunt principiile care guvernează această alegere (de exemplu, legislaţiile alese, cerinţe formale, principiul retroactivităţii)?
Până la 28 ianuarie 2019, soții au avut posibilitatea de a alege legea aplicabilă și puteau desemna unul dintre următoarele regimuri juridice: (i) legea statului pe teritoriul căruia aceştia îşi stabilesc prima reşedinţă obişnuită după celebrarea căsătoriei,; (ii) legea statului pe teritoriul căruia unul dintre aceştia îşi are reşedinţa obişnuită la data exprimării opţiunii,; (iii) legea statului a cărui cetăţenie o are unul dintre aceştia la data exprimării opţiunii ( articolul 49 din Codul D.I.P. ). Alegerea legii trebuie să se efectueze în scris, să fie datată şi să semnată de ambele părţi ( articolul 52 primul paragraf din Codul D.I.P. ). Ca regulă generală, opţiunea are doar efecte pentru viitor, însă soţii pot decide şi altfel [ articolul 50 alineatul (2) din Codul D.I.P. ].
Regulamentul (UE) 2016/1103 prevede posibilitatea de a alege legea unuia dintre statele al cărui cetățean este cel puțin unul dintre soți sau legea reședinței obișnuite a oricăruia dintre soți, la momentul alegerii legii aplicabile regimului matrimonial al bunurilor (Art. 22). Această alegere poate fi efectuată în mod valabil numai începând cu data de 29 ianuarie 2019, în cadrul unui contract de căsătorie sau al unui acord privind alegerea legislației aplicabile și în conformitate cu cerințele normative prevăzute în Art. 23. În Belgia, alegerea legii trebuie efectuată de către notar sub forma unui act autentic (art. 1392 din Codul civil, în continuare CC).
În sfârșit, alegerea legislației aplicabile regimului matrimonial al bunurilor în timpul căsătoriei va produce efecte juridice numai pentru viitor, cu excepția unei înțelegeri diferite încheiate între soți și fără a aduce atingere drepturilor terților.
