3.1. Care prevederi pot fi modificate prin intermediul unui contract şi care nu? Care sunt alternativele de regimuri de proprietate matrimonială pe care le poţi alege?

Soţii au posibilitatea de a stabili, prin intermediul unui contract de căsătorie, un regim diferit de proprietate matrimonială decât cel prevăzut de lege, şi anume separarea bunurilor. Dar nu toate acordurile de proprietate, încheiate între soţi, sunt considerate contracte de căsătorie - se vorbeşte despre ele în momentul în care acestea înlocuiesc, în mare măsură, regimul legal de proprietate matrimonială şi au rolul de a reglementa toate aspectele cu privire la raporturile economice.
Ca alternative la regimul de proprietate matrimonială, legea austriacă prevede posesiunea în comun a proprietăţii şi contractul de moştenire. Cu toate acestea, soţii nu sunt restricţionaţi în alegerea lor de regim de proprietate imobiliară la aceste două opţiuni.
Cu privire la regimul de coposesie a proprietăţii, trebuie distins între două forme: coposesia legală, nereglementată inter vivos şi coposesia în caz de deces. Coposesia inter vivos poate fi structurată ca o coposesie generală sau limitată. În primul caz, toate bunurile aduse în căsătorie şi dobândite pe viitor intră în categoria bunurilor comune, iar în cel de-al doilea caz, doar anumite bunuri enumerate în acordul contractual sunt incluse. Soţii devin coproprietari ai bunurilor comune, cotele lor părţi (ideale) fiind determinate prin intermediul contractului - în caz de dubiu, se presupune egalitatea cotelor părţi ca mărime. Între soţi, există restricţii interne în vigoare cu privire la dispunerea cotelor părţi ale coproprietarilor, care nu sunt opozabile faţă de terţe persoane. Opozabilitatea faţă de terţe persoane există doar în cazul în care se interzice înstrăinarea şi/sau sarcina înregistrată în cartea funciară conform § 364c ABGB, sau dacă se face referire la restricţia de dispunere când coproprietatea este înregistrată.
În condiţiile unei coproprietăţi a bunurilor inter vivos, datoriile celor doi soţi sunt garantate atât de bunurile comune, cât şi de propriile bunuri personale ale unui partener , care nu fac obiectul bunurilor în comun. Dacă unul dintre soţi a acumulat  datorii în mod individual sau dacă acestea  îl/o privesc în mod personal (de exemplu, obligaţiile de a plăti întreţinere sau daune), conform regimului de coproprietate a bunurilor , toate bunurile comune, precum şi  bunurile lui/ei individuale sunt folosite pentru stingerea datoriilor . În comparaţie, în cazul unui  regim de coproprietate limitată , , celălalt partener nu este obligat(ă) să răspundă pentru astfel de datorii cu partea sa individuală din proprietatea matrimonială comună.
Conform coproprietăţii bunurilor în caz de deces, separarea acestora rămâne în vigoare până la decesul unuia dintre soţi, fiecare putând dispune în mod liber de bunurile sale. Dacă unul dintre soţi decedează, bunurile lor sunt unificate într-o proprietate comună, care va fi divizată pe jumătate, după deducerea datoriilor. Partenerul rămas în viaţă primeşte jumătate, în timp ce cealaltă jumătate reprezintă proprietatea decedatului/decedatei (§ 1234 ABGB)
Conform contractului de moştenire, unul dintre soţi îl desemnează pe celălalt sau fiecare se desemnează reciproc ca moştenitori (§ 1249 ABGB). CU toate acestea, doar trei pătrimi din proprietate poate fi acoperită printr-un astfel de contract (§ 1253 ABGB).
Suplimentar faţă de aceste alternative, mai există şi contractele prenupţiale, care stabilesc divizarea proprietăţii matrimoniale de uz zilnic, economiile matrimoniale şi/sau reşedinţa matrimonială în caz de divorţ anticipat. Principiul separării bunurilor obţinute în timpul căsătoriei rămâne neafectat de aceste contracte. Judecătorul poate ignora un contract prenupţial în vigoare în cazul în care unul dintre soţi este defavorizat în mod nejust şi ar fi lipsit de logică impunerea acordului de separare asupra lui/ei (§ 97 para 2 Ehegesetz, EheG).

3.2. Care sunt cerinţele formale şi care este autoritatea pe care o pot contacta?

Contractele de căsătorie şi cele prenupţiale cu privire la divizarea economiilor matrimoniale şi a reşedinţei matrimoniale trebuie încheiate sub forma unui act notarial (§ 97 para 1 EheG). Prin urmare, în aceste cazuri, încheierea unui contract trebuie redactat de un notar public. În comparaţie, contractele prenupţiale cu privire la divizarea proprietăţii matrimoniale de uz zilnic necesită doar încheierea în format scris (§ 97 para 1 EheG).

3.3. Când poate fi încheiat contractul şi care este perioada în care acesta intră în vigoare?

Contractele de căsătorie şi cele prenupţiale pot fi încheiate în orice moment pe parcursul căsătoriei. Contractele de căsătorie, încheiate anterior căsătoriei se aplică doar în cazul căsătoriei ulterioare. În conformitate cu scopul acestora, contractele de căsătorie şi cele prenupţiale intră în vigoare fie imediat (de exemplu un acord de coproprietate a bunurilor inter vivos) sau doar în momentul decesului unuia dintre soţi (coproprietate în caz de deces) sau în caz de divorţ (contractele prenupţiale).

3.4. Poate fi modificat un contract existent de către soţi? Dacă da, în ce condiţii?

Soţii pot, de asemenea, modifica un contract existent, cu condiţia ca cerinţele formale să fie îndeplinite.

Print this topic

back to top