2 Există un regim de proprietate matrimonială prevăzut de lege şi dacă da, care sunt prevederile acestuia?
2.1. Vă rugăm să descrieţi principiile generale: Ce bunuri fac parte din bunurile comune? Ce bunuri fac parte din proprietatea personală a soţilor?
Regimul matrimonial legal este regimul comunităţii de bunuri, denumit şi comunitatea redusă la achiziţii (articolul 1400 CC). Acest regim face diferenţa între bunurile comune şi bunurile proprii fiecărui soţ.
Bunurile comune cuprind achiziţiile, adică bunurile rezultate din veniturile profesionale ale soţilor, fructele şi veniturile rezultate din bunurile proprii ale acestora şi bunurile dobândite cu titlu oneros de fiecare dintre soţi pe durata căsătoriei (articolul 1401 CC).
Bunurile proprii cuprind bunurile pe care unul dintre soţi le deţine deja la data încheierii căsătoriei, bunurile dobândite de unul dintre soţi în timpul căsătoriei prin moştenire sau donaţie (articolul 1405 CC) şi bunurile de natură personală dobândite în timpul căsătoriei şi considerate drept bunuri proprii ale unuia dintre soţi (articolul 1404 CC).
2.2. Există ipoteze legale cu privire la atribuirea bunurilor
Conform articolului 1402 din Codul Civil, orice bun, mobil sau imobil, este considerat bun comun, cu excepţia cazului când se dovedeşte că este bunul propriu al unuia dintre soţi în conformitate cu o dispoziţie legală.
Conform articolului 1421-1 alineatul (4) din Codul Civil, bunurile comune pentru care niciunul dintre soţi nu poate aduce dovada că au fost dobândite individual în timpul căsătoriei sunt considerate ca fiind dobândite de ambii soţi.
2.3. Este necesar întocmirea unui inventar al bunurilor de către soţi? Dacă da, în ce condiţii şi când?
Nu există dispoziţii privind întocmirea unui inventar. Cu toate acestea, pentru a evita conflictele ulterioare, se recomandă întocmirea unui inventar autentificat de notar.
2.4. Cine este persoana responsabilă de administrarea bunurilor? Cine are dreptul de a dispune de bunuri? Poate un soţ dispune de/administra bunurile în mod individual sau este necesar consimţământul celuilalt partener (de exemplu, în situaţii de înstrăinare a domiciliului soţilor)? Ce efect produce lipsa consimţământului cu privire la validitatea unei tranzacţii legale şi opozabilitatea faţă de o terţă parte?
Fiecare soţ poate administra, beneficia de şi înstrăina bunul său propriu (articolul 1428 CC) cu respectarea restricţiei prevăzute la articolul 215 din Codul Civil care prevede că soţii nu pot înstrăina separat drepturile aferente locuinţei familiei sau elementelor de mobilier din aceasta. Fiecare soț administrează singur și dispune în mod liber de acele bunuri care au fost aduse în comunitatea de bunuri la inițiativa sa (articolul 1421 CC).
Niciunul dintre soţi nu poate înstrăina bunul dobândit de ambii soţi în timpul căsătoriei fără consimţământul celuilalt soţ (articolul 1421-1 CC).
Dacă unul dintre soţi acţionează singur în ceea ce priveşte administrarea, beneficierea de şi înstrăinarea unui bun mobil pe care îl deţine în mod individual, se consideră că soţul în cauză este împuternicit să realizeze singur respectivul act faţă de terţii care acţionează cu bună credinţă. Această dispoziţie nu se aplică actelor cu titlu gratuit. Totodată, această reglementare nu se aplică elementelor de mobilier la care se face referire în articolul 215 alineatul 2 din Codul Civil sau bunurilor corporale mobile care prin natura lor dau naştere prezumţiei de proprietate a celuilalt soţ datorită caracterului personal al bunului în cauză (articolul 222 CC).
Fiecare soţ răspunde pentru orice eroare comisă în cursul acţiunilor de administrare desfăşurate de soţul respectiv [articolul 1421-1 alineatul (3) CC]. Se va aplica regimul juridic al răspunderii civile. În cazul unei fraude sau al unui abuz de drepturi, se poate formula o cerere de anulare a actului realizat de unul dintre soţi cu privire la un bun comun. Cererea de anulare poate fi formulată de celălalt soţ în termen de doi ani de la data la care a luat la cunoştinţă de actul în cauză, dar nu mai târziu de doi ani de la dizolvarea comunităţii (articolul 1427 CC).
2.5. Există vreo tranzacţie legală efectuată de unul dintre soţi care produce efecte asupra celuilalt partener?
Fiecare dintre soţi poate încheia individual contracte cu privire întreţinerea gospodăriei sau creşterea copiilor. Orice datorii contractate astfel de către unul dintre soţi îl angajează pe celălalt soţ în mod solidar şi individual. Obligaţiile pentru care se răspunde solidar şi individual nu se nasc în cazul cheltuielilor care sunt evident excesive în raport cu stilul de viaţă al familiei, cu utilitatea sau inutilitatea actului sau cu buna ori reaua credinţă a terţului contractant. Aceste obligaţii nu se nasc nici în cazul obligaţiilor rezultând din achiziţiile în rate dacă acestea nu au fost încheiate cu consimţământul ambilor soţi (articolul 220 CC).
2.6. Cine este persoana responsabilă de datoriile create în timpul căsătoriei? Ce bunuri pot fi folosite de creditori pentru a stinge creanţele lor?
Fiecare soţ este considerat răspunzător pentru datoriile sale personale (articolul 1410 CC).
În cazul datoriilor personale, creditorii au dreptul de a iniţia proceduri de executare a bunurilor proprii ale soţului care a contractat datoria şi a bunurilor dobândite individual de acesta în timpul căsătoriei (articolele 1411-1413 CC).
În cazul datoriilor contractate individual de un singur soţ în numele comunităţii, creditorii pot confisca toate bunurile comune şi bunurile proprii ale soţului care a contractat datoria. În principiu, creditorii nu pot confisca bunurile proprii ale soţului care nu a contractat datoria, cu excepţia cazului când datoria a fost contractată în nume propriu, în mod solidar sau individual de ambii soţi sau când soţul care nu a contractat datoria a avut rolul de girant (articolele 1412-1414 CC).
